Reclamă

Primarul orașului Cernavodă, Liviu Cristian Negoiță, a fost condamnat vineri de judecătorii Tribunalului Constanța la patru ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit soluției publicată de Tribunalul Constanța, „În baza (…) condamnă pe inculpatul Negoiță Liviu Cristian (…) pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, la pedeapsa de 4 ani închisoare și 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a,b C.penal” referitor la dreptul de a fi ales și de a ocupa funcții publice. „Pedeapsa principală se va executa în regim de detenție, (…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 7.02.2025”.

Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Cernavodă nu s-a constituit parte civilă în proces, deoarece Consiliul Local nu a aprobat constituirea de parte civilă prin HCL nr.309/22.10.2022.

„Ia act că, UAT Cernavodă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, (…) dispune confiscarea sumei de 9.307.790 lei în folosul statului, de la inculpatul Negoiță Liviu Cristian”, se precizează în decizia instanței.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au trimis în judecată pe Liviu Cristian Negoiță în noiembrie 2022, acuzându-l că în perioada aprilie 2017 – august 2019 ar fi aprobat documente pentru plăți nelegale de peste 9,3 milioane de lei, sumă destinată unui club sportiv, fără a respecta dispozițiile legale.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro