Pregătirile pentru o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump sunt într-un „stadiu avansat”, a declarat un deputat rus de rang înalt. Informația a fost raportată de agenția rusă de presă RIA Novosti, preluată de Reuters.
Leonid Sluțki, șeful Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat, a afirmat că „probabilitatea unor contacte între președinții Federației Ruse și ai Statelor Unite este de 100%, dar aceste contacte trebuie organizate într-un mod corespunzător”. Sluțki a refuzat însă să avanseze o dată exactă pentru această întâlnire, menționând doar că ar putea avea loc în „februarie sau martie”. El a subliniat necesitatea unei „munci serioase” pentru organizarea discuțiilor.
Deputatul rus a mai spus că din cauza administrației americane anterioare, relațiile bilaterale sunt acum la un nivel „aproape de zero”. În condițiile acestea, este crucial ca liderii celor două mari puteri mondiale să coopereze strâns.
Michael Waltz, consilierul american pentru securitate națională, nu a confirmat și nici nu a infirmat posibilitatea ca Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită să găzduiască întâlnirea dintre cei doi președinți, potrivit informațiilor dezvăluite de Reuters.
Astfel, deși detalii exacte despre locația și data discuției nu au fost dezvăluite, intențiile ambelor părți sunt clare: Putin și Trump au exprimat dorința de a se întâlni pentru a discuta teme precum controlul armelor nucleare, prețurile globale la energie și situația din Orientul Mijlociu, conform declarațiilor făcute de Sluțki și sursele media citate.