Reclamă

România duce o luptă pe viață și pe moarte împotriva coronavirusului care a pus stăpânire pe tot teritoriul țării. Toată lumea pare depășită de situație și în acest moment nu știm încotro ne îndreptăm.

Autoritățile și medicii au folosit toate armele disponibile în încercarea stopării răspândirii virusului în rândul oamenilor, însă, din păcate, mulți medici care luptau să salveze pacienții au pierdut lupta și au contractat și ei temutul virus.

Virusul COVID-19 nu ține cont de vârstă sau funcție și face victime de la o zi la alta. Într-o țară aflată pe punctul de a fi îngenunchiată de coronavirus, în care medicii se îmbolnăvesc pe capete și pacienții nu mai au de la cine primi ajutor, o rază de lumină vine de la Timișoara.

La Timișoara, la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș”, niciun cadru medical nu a contactat coronavirusul, deși în spital îngrijesc și se luptă pentru viața pacienților infectați. De asemenea, în vestul țării, și rata de vindecare a bolnavilor este una destul de mare, în contextul pandemiei.

Secretul ”eroilor în alb” de la Timișoara? O bună organizare și un management competent! Virgil Musta a povestit, în cadrul unei emisiuni TV, ce se întâmplă în spital și de ce acolo s-a reușit menținerea medicilor sănătoși:

„Avem zero medici infectați cu COVID-19. Noi am prevăzut din timp această situație epidemiologică și am luat măsurile dinainte de a începe epidemia, ne-am reorganizat din punct de vedere structural și funcțional clinica, am reorganizat programul medicilor și ne-am aprovizionat cu echipamente de protecție pentru a ne proteja cât se poate de mult.

În plus, am făcut exerciții permanent pentru a învăța cum să ne dezbrăcăm și decontaminăm ca să nu existe riscul de a ne infecta în aceste momente. Avem proceduri pentru fiecare act medical pe care-l facem și încercăm să le respectăm cât putem de mult”, a spus doctorul Virgil Musta.

Ce se întâmplă în Timișoara este un exemplu de bune-practici pentru restul țării. E momentul ca numirile politice din mediul sanitar să se oprească și la conducerea spitalelor să ajungă oameni competenți, care să fie capabili să pună în practică procedurile medicale. Dacă medicii nu pot  fi salvați, cine îi va salva pe restul românilor?


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro