Proprietarul Google, compania Alphabet, a renunțat la angajamentul de a nu folosi inteligența artificială în scopuri precum dezvoltarea de arme și instrumente de supraveghere, a raportat The Guardian. Marți, înainte de a anunța venituri mai mici decât cele prognozate, compania de tehnologie din SUA a declarat că și-a actualizat liniile directoare etice referitoare la inteligența artificială. Astfel, acestea nu mai includ restricții privind tehnologiile care ar putea „cauza un prejudiciu general”.
Demis Hassabis, șeful AI al Google, a explicat că revizuirea liniilor directoare este o reacție la o lume în schimbare, subliniind că AI ar trebui să protejeze „securitatea națională”. Într-o postare pe blog care apără această decizie, Hassabis și vicepreședintele senior pentru tehnologie și societate al companiei, James Manyika, au afirmat că, odată cu intensificarea competiției mondiale pentru supremația în AI, Alphabet consideră că „democrațiile ar trebui să conducă în dezvoltarea AI”. Această dezvoltare ar urma să fie ghidată de „libertate, egalitate și respect pentru drepturile omului”.
„Credem că companiile, guvernele și organizațiile care împărtășesc aceste valori ar trebui să colaboreze pentru a crea AI care protejează oamenii, promovează creșterea globală și sprijină securitatea națională”, au adăugat Hassabis și Manyika.
Dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale a provocat dezbateri intense legate de reglementarea tehnologiei și protejarea împotriva riscurilor sale. Informaticianul britanic Stuart Russell a avertizat despre pericolele armelor autonome și a propus crearea unui sistem de control global.
Conform postării pe blogul Google, de la publicarea principiilor AI în 2018, tehnologia a suferit transformări majore. Drept urmare, miliarde de oameni folosesc inteligența artificială zilnic, aceasta devenind o tehnologie de uz general, permițându-le organizațiilor și indivizilor să dezvolte aplicații diverse.
Acțiunile Google au scăzut cu 7,5% în tranzacțiile din afara orelor de program, după ce a raportat marți venituri consolidate de 96,5 miliarde de dolari, puțin sub așteptările analiștilor de 96,67 miliarde de dolari.