Reclamă

Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 156/2024, aplicarea unor prevederi din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, inclusiv cele legate de naveta profesorilor, a fost amânată până la începutul anului școlar 2026-2027. În acest context, decontarea navetei rămâne reglementată de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 569/2015, care includ proceduri clare pentru acoperirea cheltuielilor de transport.

Conform ordonanței, decontarea cheltuielilor de transport pentru profesorii care predau în altă localitate decât cea de domiciliu nu este afectată, iar autoritățile locale trebuie să asigure fondurile necesare pentru decontarea navetei profesorilor, pe baza documentelor justificative depuse de cadrele didactice.

Cadrele didactice și personalul didactic auxiliar care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, fie pe durată determinată sau nedeterminată, și care au locul de muncă într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază de decontarea cheltuielilor de navetă. De astfel de facilități beneficiază atât personalul didactic care activează în mediul rural, cât și cei din mediul urban, dacă nu dispun de locuință în unitatea administrativ-teritorială unde au postul de muncă.

Decontarea rămâne în responsabilitatea angajatorului și administrației publice locale, care prevăd și alocă în bugetul unităților de învățământ fondurile necesare. Aceasta se realizează în baza HG 569/2015, care asigură fondurile necesare de contare din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

Cadrele didactice de sprijin și itinerante beneficiază și ele de decontarea cheltuielilor de transport în măsura în care își desfășoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu, iar, în lipsa mijloacelor de transport în comun, se poate asigura transportul cu microbuzele pentru elevi, pe aceleași rute. Astfel, reglementările rămân aplicabile până la intrarea în vigoare a noilor prevederi legislative amânate până în 2026.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro