Compania americană Boom Supersonic a realizat primul său zbor supersonic pe 28 ianuarie, depășind bariera sunetului cu avionul său demonstrativ XB-1. Evenimentul a avut loc la Mojave, California, și marchează un moment important în eforturile de a dezvolta un avion de linie capabil să atingă viteze supersonice.
Avionul XB-1, pilotat de Tristan „Geppetto” Brandenburg, pilot-șef de teste la Boom, a atins viteza de Mach 1,122 – cu 10% mai rapid decât viteza sunetului – în doar 12 minute de zbor, la o altitudine de peste 10,6 km. Acesta nu este doar primul avion cu reacție dezvoltat independent care a atins aceste performanțe, dar și un premergător al modelului comercial supersonic planificat, Boom Overture.
De la primul zbor din martie 2024, XB-1 a finalizat 12 zboruri de testare cu succes. Într-un zbor recent din 10 ianuarie, avionul a atins 0,95 Mach la o altitudine de 8.986 metri. Reprezentanții Boom au subliniat importanța acestor teste extreme pentru a evalua presiunea aerodinamică, menționând că astfel de condiții nu vor mai fi întâlnite în zborurile comerciale, care vor avea loc la altitudini mai mari.
Nick Sheryka, inginer-șef de teste de zbor pentru XB-1, a explicat: „A doua jumătate a campaniei noastre de teste se concentrează pe extinderea treptată a limitei avionului XB-1 în ceea ce privește altitudinea, viteza aerului și numărul Mach, până când inevitabil vom sparge bariera suntului.” El a menționat, de asemenea, faptul că un pilot uman este la bord, accentuând diferența față de testările autonome.
Succesele și datele obținute din zborurile XB-1 vor contribui la dezvoltarea modelului Boom Overture. Compania speră ca acesta să fie operațional în anii 2030, oferind zboruri transatlantice rapide între Londra și Newark în doar 3 ore și 30 de minute, transportând 64 până la 80 de pasageri.