Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare pentru președinția României, susține că nu ar trebui să existe un surplus de funcționari la Senat sau la Administrația Prezidențială, în timp ce școlile se confruntă cu lipsa profesorilor calificați, iar anumite localități nu au medici. Declarația sa a fost făcută miercuri seară, la B1 TV.
„Îmi plac mulțimile, dar nu neapărat la locul de muncă (…) Noi avem, încă, și știe toată lumea, școli în care nu avem profesori calificați, avem încă localități, și unele nu foarte mici, în care nu avem medic deloc sau în care nu avem medic obstetrician, de exemplu, sau cardiolog, chiar, reședință de județ în care nu sunt cadre medicale suficiente sau cât erau acum un număr de ani. Nu se poate să avem surplus de funcționari la Senat sau la Administrația Prezidențială, dacă e cazul, nu știu care e situația acolo”, a declarat Crin Antonescu, citat de News.ro.
Intervievat despre o eventuală restructurare a Administrației Prezidențiale în cazul în care ar câștiga alegerile, Antonescu a îndemnat guvernanții să acționeze „cu determinare” în această privință.
Pe fondul schimbărilor din instituțiile statului axate pe reducerea cheltuielilor, mai mulți angajați ai Senatului au inițiat un protest spontan miercuri, protestând în timp ce Ilie Bolojan, președintele Senatului, discuta despre măsurile de reorganizare. Protestatarii au subliniat instabilitatea funcțiilor, afirmând că „președinția Senatului, ca toate funcțiile acestea, sunt efemere”.
Ilie Bolojan a dialogat cu protestatarii, promițând că „vor fi concursuri corecte și cei care stăpânesc meserie le vor câștiga. Sinecurile politice se vor încheia”.