Reclamă

Se pare că, potrivit noilor informații, nu doar persoanele cu o vârstă înaintată sunt predispuși la complicații în urma îmbolnăvirii cu noul coronavirus, ci și persoanele care au o vărstă medie, între 45 și 55 de ani. Izolarea este dăunătoare pentru viața socială pentru oamenii de pretutindeni și iată cu nici Cătălin Botezatu nu face excepție.

Designerul Cătălin Botezatu se pare că și-a redus la minim activitatea din planul profesional, astfel că acum simte că nu se află în apele lui. Acesta trece printr-o perioadă grea și mărturisește că încearcă să-și găsească fel și fel de ocupații stând în casă, de pildă să citească, să spele vasele sau să se ocupe de bucătărie.

„Sunt OK, dar traversăm cu toţii o perioadă dificilă, stăm în casă şi ieşim doar dacă este absolut necesar. Faptul că nu mai ies şi activitatea mea este redusă efectiv la maximum mă face să mă simt, uneori, uşor inutil, dar îmi găsesc tot felul de treburi de făcut acasă. Fac curăţenie, deşi am măşină de spălat vase prefer să le spăl manual. Citesc atât cât îmi permite vederea, pentru că obosesc foarte uşor, mă uit la filme. Încerc să fac lucruri plăcute, pozitive, evit să mă uit la programele de ştiri”, a mărturisit Botezatu.

Cătălin Boteztu recunoaște că se teme pentru viața lui și că este speriat pentru ceea ce poate urma. Vârsta și problemele de sănătate pe care le are îl determină să se încadreze în sfera oamenilor cu risc crescut. Se pare că gândurile designerului sunt îndreptate câtre familie în aceste momente dificile.

„Da, mă sperie, pentru că este un virus, un duşman invizibil, nu ştii unde este şi nici cum te poţi lupta cu el. Mă sperie pentru că mor foarte mulţi oameni şi nu e drept. Mă sperie pentru că sunt în grupul de risc şi am probleme de sănătate, cu inima, iar de la operaţie au trecut doar şase luni. Dar îmi pun încrederea în Cel de Sus. Bineînţeles că mă gândesc la părinţii mei, la apropiaţi. Îmi este frică atunci când văd cât de neajutoraţi sunt oamenii, încerc şi eu să ajut cât pot. Voi continua să fac asta pentru că oamenii au nevoie. E o încercare, o perioadă foarte grea pentru noi toţi şi cred că fiecare dintre noi are frici în aceste clipe”,a mai declarat acesta.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro