Reclamă

Președinta USR, Elena Lasconi, a anunțat inițierea unei propuneri legislative de către parlamentarii formațiunii pentru modificarea Codului penal cu privire la termenul de prescripție pentru infracțiunile de corupție. Propunerea urmează să fie depusă în Parlament. Lasconi susține că justiția trebuie să facă dreptate pentru toți și nu să protejeze corupții, potrivit unui mesaj postat marți pe rețelele de socializare.

„I-au lăsat pe marii evazioniști să zburde în pace, dar au pus noi biruri pe oamenii care muncesc cinstit. Au înghețat pensii, salarii, alocații și ajutoare sociale, în timp ce ‘băieții deștepți’ pot fura liniștiți până la 1 milion de euro. Au închis mii de dosare de corupție cu ajutorul Curții Constituționale, urmează și altele”, a declarat Lasconi.

Propunerea vine ca reacție la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de a schimba data de la care începe termenul de prescripție, generând un val de dosare de corupție aflate în pericol de închidere. Criticând această decizie, USR a subliniat că schimbarea va favoriza infractorii. Conform liderului USR, cetățenii sunt sfidați și își doresc ca persoanele care fură din bani publici să fie sancționate penal și să li se confisce averile nejustificate.

Deputatul USR Alexandru Dimitriu, membru al Comisiei juridice din Camera Deputaților, a subliniat că instanțele și Curtea Constituțională favorizează interpretările legislative în favoarea infractorilor. „ICCJ a stabilit că prescripția faptelor de corupție începe să curgă de când a fost cerută mita, nu de la momentul efectiv al primirii acesteia. De exemplu, Marian Vanghelie, fost primar PSD, urmează să scape”, a precizat Dimitriu.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro