Reclamă

Susținătorii lui Călin Georgescu protestează în fața Parlamentului, cerând reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale, după ce decizia Curții Constituționale a anulat aceste alegeri. Mitingul, convocat de fostul candidat prezidențial Călin Georgescu, are loc fără prezența acestuia, fiind plecat din țară pentru a depune contestații împotriva hotărârii la „cele mai înalte instituții europene”.

Protestul a început în jurul orei 9.30 când susținătorii lui Georgescu, candidatul independent susținut de CSAT că ar fi beneficiat de sprijin extern, au început să se adune. Ei au blocat circulația în fața Parlamentului și flutură steaguri naționale, fotografii cu Georgescu, cruci și icoane, scandând „Turul doi înapoi” și „CCR – mizerie”. S-au înregistrat, de asemenea, scandări împotriva jurnaliștilor prezenți.

Protestatarii și-au manifestat susținerea față de o inițiativă a unui grup de avocați de a revizui decizia CCR, la chemarea lui Călin Georgescu acțiunea fiind numită „Marea Unire Juridică a românilor”. În mesajul transmis joi, Georgescu susține că el luptă pentru democrația românească în străinătate: „Eu voi duce hora noastră în inima Europei, la cele mai înalte curți”.

Cu o zi înainte de protest, Jandarmeria Capitalei a transmis că manifestația nu a primit autorizația necesară, dar a anunțat măsuri pentru a asigura ordinea publică și protecția participanților. „Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei”, se arată într-un comunicat.

Jandarmii sunt prezenți în fața Parlamentului cu echipe de dialog, purtând veste albastre, ce au rolul de a menține o legătură constantă cu organizatorii și participanții, pentru a preveni eventualele incidente.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro