Reclamă

Aproximativ 15.000 de militari din România și țările aliate vor participa, în prima jumătate a anului 2025, la două exerciții militare de amploare organizate sub egida NATO: Dacia 25 și Dacian Spring 25, potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN). Exercițiile vor avea loc în șapte poligoane din țară.

Potrivit unui comunicat al MApN, „Exercițiul DACIA 25 reprezintă evenimentul major de instruire la nivel operativ și tactic, care asigură cadrul necesar integrării forțelor naționale și aliate prin conectarea cu alte exerciții multinaționale planificate de Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa – SHAPE și de Comandamentul Forțelor Armate ale SUA în Europa – USEUCOM”.

Printre exercițiile conectate la DACIA 25 se numără STEADFAST DART 25, care va avea loc în luna februarie și este planificat de SHAPE, SEA SHIELD 25, programat și condus de Statul Major al Forțelor Navale, și VALIANT STRIKE 25, organizat de Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale, ambele petrecându-se în lunile aprilie și mai. SABER GUARDIAN 25, planificat de USEUCOM împreună cu Statul Major al Apărării, va avea loc în luna iunie.

Primul exercițiu major din această serie este STEADFAST DART 25, care va începe pe 10 februarie și va continua până pe 21 februarie. „Scenariul STDT 25 se va concentra pe executarea activităților specifice de alertare, dislocare și integrare a forțelor, pe timp de pace, cu scopul de a testa capacitatea de reacție și răspuns în situații de criză”, subliniază MApN.

Exercițiul Dacian Spring 25, planificat între 5 și 26 mai, va marca pentru prima dată prezența în România a unei brigăzi franceze complete, formată din 4.000 de militari. Acțiunile de instruire vor cuprinde deplasări, exerciții tactice cu și fără trageri de luptă, parașutări, forțări ale cursurilor de apă, comunicații criptate și coordonarea tranzitului prin punctele de trecere a frontierelor aeriene, navale și terestre. De asemenea, vor fi incluse activități specifice medicale.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro