Aproximativ o sută de persoane au protestat marți în fața Ambasadei Statelor Unite din Panama, reacționând la amenințările președintelui ales Donald Trump de a cere restituirea Canalului Panama, dacă nu sunt reduse tarifele pentru navele americane. Manifestanții au scandat sloganuri precum „Trump, animal, nu te-atinge de canal” și au ars portrete ale lui Trump și ale ambasadoarei americane în Panama, Mari Carmen Aponte. Protestul a fost organizat de sindicatul din construcții și alte organizații de stânga, fără să fie înregistrate incidente, sub supravegherea a douăzeci de polițiști.
Canalul Panama, construit de Statele Unite și transferat către Panama pe 31 decembrie 1999 prin Tratatele Torrijos-Carter, a fost un punct crucial de discuție. Liderul sindical Saul Méndez a declarat ferm: „Panama este un teritoriu suveran… iar Donald Trump și delirul lui imperial nu pot revendica nici un centimetru de pământ în Panama”.
Trump a amenințat că va solicita restituirea canalului dacă administrația panameză nu va ajunge la o reducerere a tarifelor, care sunt determinante pe baza capacității navelor și nu de țara de origine. Acuzațiile lui Trump privind influența Chinei asupra operațiunilor canalului au fost și ele clarificate, gestionarea canalului fiind în sarcina Autorității Canalului Panama.
Președintele Panama, José Raul Mulino, a reiterat marți, într-un comunicat semnat împreună cu trei foști președinți panamezi, că „suveranitatea țării noastre și canalul nostru nu sunt negociabile”.