Reclamă

În cadrul negocierilor cu PSD și UDMR, Partidul Național Liberal (PNL) a obținut șase portofolii guvernamentale, printre propunerile principale numărându-se Marcel Boloș pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat că Boloș „are capacitatea să deblocheze lucrurile care sunt împotmolite” în cadrul ministerului, subliniind experiența sa semnificativă în gestionarea fondurilor europene.

„La Ministerul Afacerilor Interne propunerea noastră este ca domnul Cătălin Predoiu să îşi continue mandatul, urmând să aibă şi calitatea de vicepremier şi începând de astăzi să aibă şi calitatea de prim-vicepreşedinte al PNL. La Ministerul de Externe, domnul Emil Hurezeanu este propunerea PNL. Vreau să îi mulţumesc domnului Hurezeanu pentru că a acceptat această nominalizare şi sunt convins că experienţa pe care a căpătat-o şi personalitatea dânsului vor da un profil cât mai bun Ministerului de Externe în reprezentarea ţării noastre în relaţiile din exterior”, a menționat Ilie Bolojan.

În continuare, lista de nominalizări a PNL include pe Sebastian Burduja, care ar urma să-și continue activitatea la Ministerul Energiei, Mircea Fechet la Ministerul Mediului și Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, la Ministerul Educației și Cercetării.

Ilie Bolojan a subliniat că „ne-am comportat corect, am solicitat poziţii de reprezentare, nu pentru ca cineva să ocupe o funcţie, ci acolo unde am avut oameni pregătiţi, asta nu înseamnă că întotdeauna aceste poziţii ne-au revenit, dar noi am făcut în primul rând ceea ce este normal să facem. Atunci când suntem într-o situaţie de criză, cred că nu ce portofoliu ai este problema, ci cum faci ca să stabilizezi lucrurile ca să ieşi din criză.”

În prezent, funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene este deținută de social-democratul Adrian Câciu. Aceste schimbări survin într-un context dificil, în care stabilitatea și eficiența în absorbția fondurilor europene sunt esențiale.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro