Reclamă

În perioada sărbătorilor de iarnă 2024-2025, magazinele din România vor avea un program special pentru a veni în întâmpinarea clienților care fac pregătiri pentru Crăciun și Revelion. Începând cu 20 decembrie și până pe 23 decembrie, programul de funcționare al supermarketurilor va fi prelungit în majoritatea locațiilor, pentru a facilita cumpărăturile de sezon.

Astfel, în perioada 20-23 decembrie, majoritatea magazinelor Carrefour vor funcționa în intervalul orar 07:00 – 23:00, existând și locații cu deschidere mai târzie, la 08:00.

Lanțul de magazine Kaufland va avea ușile deschise în aceeași perioadă, între orele 07:00 și 07:30, iar ora de închidere va varia între 22:00 și 23:00, depinzând de locație. Există și magazine care vor funcționa de la 06:30 până la 23:30.

Magazinele Lidl vor fi deschise în weekend-ul 21-22 decembrie, de la 07:00 la 22:00. De Crăciun, în Ajunul zilei de 24 decembrie, unitățile Auchan vor primi clienți în intervalul 07:00 – 18:00, iar unele magazine din rețea vor începe programul la ora 08:00.

Cumpărătorii care aleg Metro pentru pregătiri nu vor fi dezamăgiți, magazinele fiind deschise între 20-23 decembrie, de la ora 08:00 până la 21:00. Mega Image își va menține programul normal de la 07:00 la 23:59 în aceeași perioadă. Pe data de 2 ianuarie 2025, acestea vor fi deschise între 09:00 și 19:00, cu revenirea la programul obișnuit din 3 ianuarie.

Lanțul de magazine Penny va opera în perioada 20-23 decembrie de la 07:00 la 22:00, iar pe 2 ianuarie 2025, unitățile vor funcționa în intervalul 09:00 – 16:00, urmând ca din 3 ianuarie să revină la normalitatea programului 07:00 – 22:00.

Informații detaliate și programul complet pentru fiecare magazin pot fi consultate pe site-urile oficiale ale acestora.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro