Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat pentru Digi24.ro că ministerul pe care îl conduce va furniza „toate datele” despre compania maghiară MVM, care a anunțat intenția de a prelua pachetul majoritar al E.ON Furnizare. Acesta a subliniat că obiectivul este ca „Comisia care analizează tranzacția să își facă datoria”.
Afirmația vine în contextul preocupărilor legate de preluarea de către MVM – o companie a Guvernului de la Budapesta care are contracte cu Gazprom – a pachetului majoritar al E.ON România. Sebastian Burduja a menționat că „statul român are instituții” capabile să evalueze asemenea tranzacții și că există o comisie dedicată examinării investițiilor străine directe, din care Ministerul Energiei face parte printr-un secretar de stat.
„Vom aduce toate aceste argumente în fața Comisiei. Comisia poate să aprobe tranzacția sau poate să nu o aprobe. Până la aprobarea tranzacției de statul român, tranzacția nu este finalizată”, a precizat ministrul Burduja. El a adăugat că „vor conta toate informațiile” legate de MVM, o companie strategică în Ungaria, controlată de guvernul Orban și care are „expunere mare la importurile de gaze rusești” prin contractele cu Gazprom.
Burduja a afirmat: „De la Ministerul Energiei, vom furniza toate aceste date Comisiei de examinare a investițiilor străine directe, ea este coordonată de Consiliul Concurenței și am încrederea că își va face datoria. Clienții E-ON rămân clienții E-ON Furnizare și nimic nu se schimbă.”
Ministrul a menționat, de asemenea, că Spania a blocat recent o tranzacție similară cu o altă companie deținută de Guvernul Orban, invocând „riscuri la adresa securității naționale”. În ceea ce privește ipoteza ca România să devină dependentă de gazul rusesc, Burduja a precizat că „zona de furnizare nu include infrastructura critică” și a încurajat consumatorii să aleagă liber furnizorul.
„Fiecare român are dreptul să își aleagă furnizorul. Pe site-ul ANRE, într-un termen de minute, se poate schimba furnizorul. Mi-au scris mulți români și îi înțeleg, vor un furnizor solid. Au această variantă, fără a face reclamă, dar avem în portofoliul Ministerului Energiei o companie cu capital de stat, cu prețuri competitive – Hidroelectrica”, a adăugat el.
Totodată, Burduja a subliniat că România este principalul producător de gaz din Uniunea Europeană și a exprimat că importul de gaz din Federația Rusă „nu este acceptabil”. El a menționat proiectele Caragele Deep și Neptun Deep drept exemple de inițiative menite să crească producția de gaz a României și să aducă venituri semnificative la bugetul de stat.