Reclamă

Un bărbat în vârstă de 22 de ani s-a predat sâmbătă jandarmeriei din Ghyvelde, în nordul Franței, afirmând că a comis cinci crime în cursul aceleași după-amiezi. Incidentul a avut loc la două ore după prima crimă, iar motivele sale rămân încă neclare, conform autorităților locale citate de AFP.

Procuroarea din Dunkerque, Charlotte Huet, a declarat că presupusul ucigaș „nu era cunoscut poliției și autorității judiciare”, iar în mașina acestuia au fost descoperite „mai multe arme de foc”. Ancheta a fost deschisă pentru „crime precedate, însoțite sau urmate de o altă infracțiune” și „dobândirea, deținerea, portul și transportul de arme de categoria A și B”, infracțiuni care ar putea duce la pedeapsa cu închisoarea pe viață, potrivit Agerpres.

Crimele au fost comise în mai puțin de două ore, între Flandra și Dunkerque, prima victimă fiind un bărbat de 29 de ani, ucis cu mai multe focuri de armă în fața casei sale din Wormhout. Primăria din localitate l-a descris drept un „șef de companie” care conducea o mică firmă de transport rutier.

În jurul orei 16:00, alți doi bărbați, agenți de securitate în vârstă de 33 și 37 de ani, au fost împușcați mortal la periferia orașului Loon-Plage. Procuratura a precizat că câteva minute mai târziu, tot în Loon-Plage, dar la aproape cinci kilometri distanță, au fost uciși doi bărbați, considerați a fi de naționalitate iraniană, în vârstă de 19 și 30 de ani.

Potrivit prefecturii și poliției, aceștia din urmă ar fi migranți. Investigațiile continuă pentru a clarifica motivele care l-au determinat pe tânărul de 22 de ani să comită aceste crime și pentru a înțelege dacă există vreo legătură între victime. Printre ipotezele cercetate se numără o posibilă dispută profesională între presupusul atacator și companiile primelor trei victime.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro