Poliţia federală din Brazilia l-a arestat sâmbătă pe fostul ministru al apărării Walter Braga Netto, după ce acesta a fost acuzat în luna noiembrie că ar fi plănuit o lovitură de stat pentru a altera rezultatul alegerilor prezidențiale din 2022. Arestarea a fost confirmată printr-un comunicat oficial al armatei, relatat de către agenția de presă Reuters.
Walter Braga Netto, cunoscut și pentru rolul său de șef de cabinet al fostului președinte Jair Bolsonaro, a fost identificat ca o figură centrală în tentativă, deși a negat orice implicare. „Nu am participat la niciun plan de lovitură de stat”, a declarat acesta anterior. Mai mult, avocații săi nu au oferit comentarii imediate cu privire la arestarea sa.
Poliția federală, într-un comunicat care nu îl nominalizează direct pe Walter Braga Netto, a precizat că a emis două mandate de percheziție și un mandat de arestare în cazul celor suspectați de a fi obstrucționat investigațiile în curs. Împreună cu Walter Braga Netto, Flavio Botelho Peregrino, un colonel în retragere, a fost și el vizat, locuințele acestora din Rio de Janeiro și Brasilia fiind percheziționate.
Armata a informat de asemenea că Walter Braga Netto va fi deținut sub supraveghere militară în Rio de Janeiro. De asemenea, poliția federală subliniază că, în noiembrie, el a fost acuzat de conspirație pentru lovitura de stat, alături de Jair Bolsonaro, alți membri din fostul cabinet și foști comandanți militari, scopul fiind împiedicarea președintelui ales Luiz Inacio Lula da Silva să își asume funcția după câștigarea alegerilor din 2022.