Primăria Capitalei a propus continuarea gratuității parcărilor pentru autoturismele hibride în parcările de utilitate generală din București. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie analizat în ședința Consiliului General al Capitalei de vineri, potrivit unei relatări Agerpres.
Dacă va fi adoptat, proiectul va abroga un articol stabilit anterior, în decembrie 2022, care prevedea că această gratuitate urma să fie valabilă doar pentru doi ani. Celelalte prevederi ale hotărârii din 2022 vor rămâne în vigoare.
Necesitatea unor soluții sustenabile de reducere a emisiilor de carbon și îmbunătățirea calității aerului sunt motivele invocate în referatul de aprobare. „Una dintre măsurile implementate pentru a încuraja utilizarea vehiculelor hibride este acordarea gratuită a parcărilor de utilitate generală cu plată în Municipiul București. Această măsură, aflată în vigoare în prezent, a fost un pas important în susținerea transportului ecologic, iar continuarea acesteia ar adresa în mod direct provocările de mediu și de mobilitate urbană cu care se confruntă capitala”, afirmă documentul semnat de primarul general, Nicușor Dan.
Conform hotărârii din decembrie 2022, posesorii autoturismelor hibride din București beneficiază de gratuitate în parcările publice, pentru o perioadă de doi ani, cu condiția înregistrării în Registrul informatic al autoturismelor electrice și hibride, gestionat de operatorul serviciului public de administrare a parcajelor. Înregistrarea este realizată în baza unei cereri depuse de proprietarii autoturismelor, iar identificarea mașinilor care beneficiază de gratuitate se face de operatorul serviciului public, la momentul verificării și prin înregistrările din sistemul electronic.
Excepție fac vehiculele electrice și hibride utilizate pentru transport alternativ prin platforme digitale, vehiculele partajate prin platforme digitale, precum și cele care afișează mesaje publicitare prin colantare sau dispozitive audio-video. Acestea vor trebui să plătească taxa de parcare.