Reclamă

Lucian Mîndruță și Digi FM continuă, pentru al patrulea an consecutiv, Turul Târgurilor de Crăciun, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor din medii defavorizate. Campania, ce implică atât ascultătorii postului de radio cât și comunitățile locale, își propune să aducă bucuria Crăciunului în casele celor care altfel nu ar putea sărbători.

Turul va avea loc în perioada 16-20 decembrie, iar orașele vizitate vor fi Constanța, Tulcea, Galați, Buzău și Pitești. În fiecare locație, Lucian Mîndruță va transmite în direct la Digi FM, între orele 17:00 și 19:00, din piețele centrale sau târgurile de Crăciun, încurajând oamenii să contribuie. Donațiile colectate – dulciuri, jucării, haine, alimente neperisabile și echipamente tehnologice – trebuie să fie în stare bună și vor fi distribuite copiilor din satele izolate din apropierea acestor orașe.

Președintele Asociației Banca de Bine, Violeta Bîltac, a declarat: „Este al patrulea an când alegem să pornim în acest maraton al empatiei. De data aceasta, am decis să oprim trenul în cinci stații, acolo unde copiii îl așteaptă pe Moș Crăciun de câțiva ani încoace. În spatele acestor micuți sunt povești emoționante care opresc timpul în loc, dar și speranță într-un un viitor mai bun”.

Lucian Mîndruță, ambasadorul campaniei, a adăugat: „Încet – încet, mă apropii de vârsta Moșului. Și mă antrenez pentru acel moment prin piețe și târguri de Crăciun. Nu am sanie, nici reni, dar vin pregătit cu un sac pe care vă invit să îl umpleți”.

Turul Târgurilor de Crăciun, susținut de Digi FM și Banca de Bine, este o inițiativă de responsabilitate socială ce demonstrează puterea colectivă de a aduce speranță și bucurie în viețile copiilor mai puțin norocoși. Acțiunea nu se limitează doar la daruri materiale, ci răspunde nevoilor unei generații vulnerabile, oferindu-le atenție și sprijin pentru un viitor mai bun. Informații detaliate despre campanie pot fi găsite pe paginile oficiale ale Digi FM.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro