Clotilde Armand a pierdut definitiv procesul intentat împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI) la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în care a contestat raportul de incompatibilitate emis de ANI. Armand, aleasă recent senatoare pe listele USR, a fost declarată incompatibilă din cauza funcției de manager pe care și-a alocat-o în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, la Primăria Sectorului 1.
ANI a solicitat ca Armand să nu ocupe nicio funcție publică pentru o perioadă de trei ani, pe baza acuzațiilor de conflict de interese. „Justiția lui Ciolacu funcționează. Plângere la ANI făcută de PSD – ANI condus de un director cu legături de familie în PSD”, a spus Armand, susținând că decizia era previzibilă și parte a unei strategii politice. Ea a indicat că va contesta decizia la instanțele europene.
Decizia ÎCCJ confirmă hotărârea anterioară a Curții de Apel București, unde cererea de anulare a raportului ANI a fost respinsă definitiv. Raportul ANI a stabilit că Armand a încălcat prevederile legii privind integritatea, numindu-se manager de proiect și majorându-și indemnizația lunară cu până la 30%, generând un folos material de 18.720 lei pentru sine.
În ciuda argumentelor invocate, inclusiv presupusa complicitate politică, ÎCCJ a respins recursul. „Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Clotilde Marie Brigitte Armand împotriva sentinţei nr. 389 din 11 martie 2024”, se menționează în minuta ședinței.
Acuzațiile de conflict de interese au rezultat din semnarea personală a dispozițiilor pentru gestionarea proiectului cunoscut sub numele de „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”.
Se menționează că începând cu 18 februarie 2022, Armand s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând astfel mai multe articole din Legea nr. 161/2003 privind regimul conflictelor de interese. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea verificării posibilei infracțiuni de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane.
Clotilde Armand a fost aleasă senatoare în cadrul alegerilor parlamentare din 1 decembrie, iar acum se concentrează pe contestarea deciziei instanței naționale la nivel european.