Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a înregistrat o scădere abruptă în luna noiembrie, de 13,5 puncte, ajungând la un nivel de 31,4 puncte, ca urmare a incertitudinii politice accentuate. Această valoare este cea mai mică din perioada pandemiei de Covid până în prezent, a subliniat președintele CFA România, Adrian Codîrlaşu.
„Pe fondul incertitudinii politice extrem de ridicate și al majorării puternice a aversiunii la risc a investitorilor, indicatorul de încredere a scăzut la niveluri atinse doar în perioada pandemiei Corona”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.
Conform Asociației CFA, scăderea se datorează diminuării ambelor componente ale indicatorului. Componenta de anticipații a scăzut cu 12,1 puncte până la 23,3 puncte, cea mai mică valoare din ianuarie 2019, iar componenta de condiții curente a scăzut cu 16,4 puncte, ajungând la 47,8 puncte.
Sondajul lunii noiembrie indică o creștere a ratei anticipate a inflației pentru următoarele 12 luni, ajungând la 5%. De asemenea, 59% dintre analiști așteaptă o creștere a ratei inflației, iar 27% prognozează o stagnare.
În ceea ce privește evoluția cursului EUR/RON, peste 77% dintre participanți prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni, cu o valoare medie a cursului anticipat de 5,0310 lei pentru un euro la 6 luni și 5,0831 lei la 12 luni.
Pentru anul 2025, analiștii estimează o creștere economică redusă la 1,3%, în scădere față de prognoza de 1,6% pentru finalul acestui an. Deficitul bugetar este anticipat la 7,2% din PIB, iar datoria publică să ajungă la 58% din PIB în următoarele 12 luni.
Referitor la evoluția prețurilor la locuințe, jumătate dintre respondenți anticipează o stagnare, în timp ce 32% prevăd scăderi, 68% considerând prețurile actuale supra-evaluate.
Pe plan de risc, principalele amenințări menționate sunt modificările de politică fiscală și posibilitatea intrării în recesiune. Alte riscuri includ dezinformarea, sustenabilitatea datoriei publice și posibile conflicte armate.
Sondajul CFA România, realizat lunar de peste 13 ani, oferă o evaluare a anticipațiilor analiștilor financiari pe termen de un an, privind evoluția economică a României. Indicatorul de Încredere Macroeconomică variază între 0 și 100 și e calculat prin evaluarea condițiilor curente și anticipațiilor pe diferite segmente economice.