Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat marți că partidul nu are o poziție clară în ceea ce privește finala dintre Georgescu-Lasconi. El a subliniat că decizia PSD nu este nici de susținere, nici de opoziție față de cei doi candidați.
„Nu știm să fi existat asemenea tip de contacte. Cum ați văzut, nici cei care l-au ales nu știau exact dacă l-au ales pe Călin Georgescu sau pe George Călinescu. Nu este o finală prezidențială care să mulțumească integral pe toată lumea, dar până la urmă ăsta este votul celor care s-au prezentat la urne și nu avem a comenta,” a precizat Lucian Romașcanu.
Întrebat despre ipoteza conform căreia primari din partea PSD ar îndruma electoratul către un anumit candidat, Romașcanu a răspuns: „Eu nu am văzut așa ceva și dacă ați văzut, să-mi trimiteți și mie”.
Romașcanu a menționat că în alegerile de la vară alegătorii PSD au votat în favoarea lui Marcel Ciolacu, însă numărul celor care și-au manifestat sprijinul a fost mai mic decât cel așteptat: „Noi am rugat alegătorii Partidului Social-Democrat, care astă vară au fost vreo 3.200.000 să voteze în favoarea candidatului Marcel Ciolacu și au venit 1.700.000, iar restul, după cum s-a văzut, și mare parte din electoratul PSD, a votat în altă parte.”
În ceea ce privește alegerile parlamentare recente și scorul obținut de doamna Lasconi, Romașcanu a subliniat necesitatea informării alegătorilor: „Doamna Lasconi a avut 2.000.000 de voturi la prezidențiale și la Parlament a luat cu 638.000 de voturi mai puțin. Atunci, decât să intri într-o zonă care poate avea efecte pe care nu le poți anticipa, cred că cel mai bine este ca alegătorii să se documenteze.”