Reclamă

Cinci maşini au fost implicate într-un accident rutier grav, luni, 2 decembrie, la ieşirea din municipiul Arad, spre Timişoara. În urma coliziunii, trei persoane au fost transportate la spital, iar circulația se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, informează News.ro.

Intervenția autorităților:

„Echipajul medical SMURD din cadrul Punctului de lucru Vinga intervine în aceste momente pentru acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier în care au fost implicate 5 autoturisme, produs la ieşirea din municipiul Arad, spre Timişoara. La locul evenimentului au fost alocate şi două ambulanţe SAJ”, a transmis ISU Arad.

În urma impactului, cele trei victime au fost identificate ca fiind conştiente, cooperante și neîncarcerate. „Toate cele trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare”, a mai precizat sursa citată.

Investigațiile poliției:

Poliţiştii, prezenți la locul accidentului, desfășoară cercetări pentru a stabili dinamica exactă a producerii evenimentului rutier.

Traficul în zonă:

Centrul Infotrafic transmite că circulaţia pe DN 69, la ieșirea din municipiul Arad către localitatea Şagu, se desfășoară pe un singur fir, alternativ, fiind dirijată de poliție. Valorile de trafic sunt în creștere, iar reluarea normală a traficului este estimată în jurul orei 18:30.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro