Reclamă

Delia a povestit cu ce își ocupă timpul în izolare, într-un interviu oferit lui Mihai Bobonete și lui Constantin Diță (Geani din Las fierbinți) de la ea de acasă, în cadrul emisiunii de pe youtube Miejii Nopții, episodul 10 din data de 1 aprilie 2020.

La întrebarea lui Bobonete „Ce faci acasă să nu intri în depresie?” Delia a spus că evită pe cât posibil să urmărească știrile, consideră că acestea sunt nocive pentru starea de spirit.

„Stau. Nu am putut să urmăresc niciun serial, mi se pare că se întâmplă ceva afară, când e revelionul, când era vremea aia că se întâmplă ceva, e o presiune, e o chestie.  Aștept să se rezolve ceva și între timp nu fac nimic, stau și îmi vine să mă uit la știri dar îmi dau seama că îmi induc o stare care nu e ok. Prefer să mă uit la desene animate. Să ies din starea asta de [stres].”

Delia Matache - Radio Horion

Referitor la activitățile cântăreței sau la un posibil program, aceasta a  menționat că, pe cât posibil, încearcă să se țină la distanță de excese. Chiar dacă în aparență este o stagnare, spune că e mai mult un exercițiu de a se cunoaște pe sine. De a învăța să petreacă timp cu ea însăși.

„Cred că e bine să înveți să stai cu tine, e un exercițiu bun ăsta.”

Mihai Bobonete a fost impresionat de acalmia Deliei Matache, consideră că dă dovadă de multă stăpânire de sine:

„Ești primul om calm, care spune că stă când îl întreb ce face în perioada asta și mi se pare că te bucuri de treaba asta.”

Atmosfera din jurul ei este una care o trimite către meditație. Chiar dacă nu o face într-o manieră declarativă, ca majoritatea persoanelor publice, care oferă informații despre activitatea lor spirituală, artista are o trăire spirituală accentuată în această perioadă. Spune că își amintește de perioada copilăriei, trăită în timpul comunismului din România.

„Este o liniște foarte interesantă, care îmi trezește amintiri din perioada comunismului, că mai auzi așa câte un copil, mama care țipă la el. O minge bătută prin curte, auzi păsările.”

Firma Deliei Matache este somata de Fisc sa-si plateasca datoriile -

Cei doi sunt în asentimentul acesteia, deși privesc situația într-o notă ușor negativă, Bobonete susținând că este ușor sinistru să fii înconjurat de atât de multă liniște. La rândul ei a mărturisit că aplombul de la începutul perioadei de stat în casă a scăzut și a avut momente când a simțit că este prinsă în capcană. Recomandă celorlați mișcarea și mult aer proaspăt.

„Am avut momente când m-am simțit ca și când aș fi fost în convalescență. Recomand să scoți capul pe geam, mai iei niște oxigen, e bine să faci asta pentru că în perioada asta nu mai e așa de multă poluare. Sau ieși în jurul blocului, că nu se întâmplă nimic, mai faci niște pași.”

Unul dintre aspectele pozitive ale acestei perioade este faptul că poate petrece mai mult timp în compania familiei sale. Profită de avantajul că stă la 2 minute distanță de sora ei și poate să fie mai aproape de ea și de nepoții săi.

„Am noroc că sora mea stă foarte aproape de mine, mă duc și stau cu ăia mici și cu ea.”

Oana, sora Deliei, declarații despre sarcină - WOWBiz

Constantin Diță a fost curios să afle ce face în materie de îngrijire corporală. Au tratat cu amuzament acest aspect, ba chiar au glumit pe baza tendinței unora de a se neglija. Delia, într-un exercițiu de imaginație, și-a închipuit cum ar fi dacă și-ar lăsa mustață. Desigur, superba artistă nu consideră că neglijența este o soluție.

A spus că nu renunță la grija față de ea, continuă să urmeze toți pașii procesului de îngrijire . Pe de altă parte privește cu ochi buni persoanele care aleg să nu facă nimic. Numind-o perioadă de detoxifiere, corpul ne mai fiind în contact cu diverse substanțe nocive din cosmetice.

Întrebată despre relația cu soțul său a mărturisit că este o persoană tolerantă și că timpul petrecut împreună nu ar putea să demonteze echilibrul relației lor.

Cât despre carieră, a menționat că a scris foarte multe melodii și este convinsă că totul va fi bine pe plan profesional în anul care urmează.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro