Reclamă

Lipsa posibilității de a vota prin corespondență în România împiedică mii de studenți să își exercite dreptul la vot la alegerile parlamentare, relevă un articol publicat de revista Intro, realizată de studenții de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca. Publicația subliniază că studenții fără viză de flotant sunt nevoiți să călătorească sute de kilometri pentru a vota în localitatea de domiciliu, ceea ce le impune adesea absențe de la cursuri.

George Macovei, student la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj și originar din Săveni, județul Botoșani, se confruntă cu această dilemă. „Din Cluj până acasă fac 7 ore cu trenul, plus încă una cu mașina”, a mărturisit George pentru revista Intro. Pe lângă distanță, locul de muncă din weekenduri îl împiedică să participe la vot.

El subliniază importanța votului său, având în vedere experiențele trecute: „Cred că votul meu ar fi putut face o diferență, având în vedere ce s-a întâmplat între Lasconi și Ciolacu la prezidențiale – doar 2.000 de voturi”. George ar dori implementarea unui sistem de vot prin corespondență similar cu cel din Statele Unite: „M-aș fi înscris din prima secundă”.

Conform legii, studenții pot vota în orașul în care studiază doar dacă posedă viză de flotant. Totuși, în România nu există obligația de a declara chiria la primărie, ceea ce conduce la contracte de închiriere fără acte oficiale, privându-i de acest drept pe mii de studenți.

În anul universitar 2023-2024, numărul total al studenților români este de circa 540.000, majoritatea fiind nevoiți să studieze departe de localitatea de domiciliu, conform Institutului Național de Statistică. Posibile soluții, cum ar fi votul prin corespondență sau votul online, ar permite implicarea lor în alegerile parlamentare.

Articolul complet poate fi citit pe site-ul revistei Intro.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro