Asociaţia Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR) îşi reafirmă angajamentul ferm față de valorile europene şi atlantice, subliniind calitatea României de membru al UE şi NATO, şi doreşte să se delimiteze de utilizarea neadecvată a istoricului său în campania electorală, conform unui comunicat transmis miercuri Agerpres.
„Asociaţia Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR) îşi reafirmă angajamentul faţă de promovarea valorilor fundamentale care stau la baza unui viitor sustenabil şi echitabil pentru toţi, în contextul provocărilor globale actuale. Totodată, dorim să precizăm că, în actualul context electoral, ARCoR reafirmă angajamentul ferm al asociaţiei pentru valorile europene şi atlantice, reflectate de calitatea de membru al României în UE şi NATO, şi doreşte să se delimiteze de utilizarea neadecvată a istoricului acestei asociaţii în campania electorală”, informează sursa citată.
ARCoR face parte din reţeaua globală a Clubului de la Roma (CoR), o organizaţie de tip think tank concentrată pe găsirea soluţiilor pentru problemele critice ale umanităţii. Înființat în 1968, această organizaţie reuneşte experţi din diferite domenii pentru a promova soluţii la problemele globale.
Precizările ARCoR vin pe fondul informaţiilor privind implicarea lui Călin Georgescu, care a ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în această structură. Comunicatul subliniază dorința asociației de a se distanța de utilizarea istoricului său în contextul electoral.