Reclamă

O dronă neînmatriculată a fost descoperită lângă Baza Militară Boboc, fiind ridicată de către autorități după ce un localnic a raportat prezența acesteia. Obiectul a fost observat căzând luni noaptea într-o zonă nelocuită a comunei Cochirleanca, județul Buzău, la câțiva kilometri de baza militară, informează Șansa News.

Alerta a fost dată la 112, iar după câteva ore de căutări intense, drona a fost localizată între localitățile Săgeata și Boboc, în apropierea aerodromului militar cu același nume. Aceasta a fost ridicată de militari și transferată într-o locație sigură pentru a fi analizată.

Conform unor surse neoficiale, drona nu avea la bord obiecte sau substanțe periculoase și se bănuiește că era utilizată pentru contrabandă. Experții o compară cu o dronă similară care s-a prăbușit anterior în județul Botoșani, subliniind capacitatea acestora de a evita detectarea de către radarele de control aerian.

Menționăm că este prima dronă de acest fel identificată în județul Buzău și pentru care nu a fost depusă nicio cerere de revendicare.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro