Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a subliniat marți importanța alegerilor parlamentare care vor avea loc duminică, avertizând asupra riscului ca România să intre într-un scenariu politic instabil, similar cu cel din Bulgaria, unde se organizează alegeri la fiecare trei luni. „Dacă intrăm într-un scenariu în care polul suveranist, naționalist reprezintă o treime, PSD-ul o treime și cei de dreapta o treime”, a declarat Grindeanu.
Grindeanu a subliniat mobilizarea intensă a PSD în vederea acestor alegeri, în care sunt implicați peste 1.700 de primari PSD și diverși lideri locali. „Suntem în organizare pentru alegerile parlamentare. E vorba de mobilizarea electoratului PSD, de a ține legătura cu președinții de organizații, președinții de CJ, cu primarii PSD”, a precizat el. Totodată, Grindeanu a afirmat că alegerile de duminică sunt fundamentale, întrucât un nou Parlament va forma un guvern capabil să ofere stabilitate țării.
Prim-vicepreședintele PSD a mai afirmat că unul dintre obiectivele principale ale partidului este câștigarea acestor alegeri. „Noi trebuie să câştigăm alegerile parlamentare, să fim pe primul loc, trebuie să avem o pondere mare în Parlamentul României”, a spus el. În aceeași intervenție, Grindeanu a menționat că se va realiza o analiză a alegerilor pe data de 2 decembrie, urmând să fie comunicate și deciziile pentru turul doi al prezidențialelor.
În plus, Sorin Grindeanu a făcut referire la importanța unei strategii media corecte, recunoscând lipsa de prezență a PSD pe anumite rețele sociale și efectul acestora asupra rezultatelor electorale. „Noi am crezut că alegerile prezidențiale sunt…, aşa la o primă vedere, că oamenii votează stabilitate”, a adăugat el.
În ceea ce privește posibilele alianțe post-alegeri, întrebat dacă USR este „un partid frecventabil”, Grindeanu a răspuns că „Eu văd PSD-ul ca partidul care să câștige alegerile și după aceea vedem”.