Site-ul digi24.ro a atins performanțe remarcabile în zilele marcate de primul tur al alegerilor prezidențiale, devenind platforma preferată de informare pentru utilizatori în această perioadă crucială. În data de 25 noiembrie 2024, prima zi după alegeri, digi24.ro (site + aplicație) a fost vizitat de un număr record de 3.507.377 de vizitatori unici, conform datelor oferite de Biroul Român de Audit Transmedia. Acest record de trafic pentru o zi a depășit performanța anterioară stabilită tot de digi24.ro în 27 mai 2019, când site-ul înregistra 3.082.003 vizitatori unici.
În aceeași zi de 25 noiembrie 2024, numărul de afișări generat de interesul utilizatorilor a atins, de asemenea, un record, cu 12.408.510 de pagini vizualizate. În ziua alegerilor, 24 noiembrie, digi24.ro a fost cea mai vizitată proprietate media măsurată de BRAT din România. Aceasta a înregistrat peste 2,3 milioane de utilizatori unici, peste 3,5 milioane de vizite și 6,9 milioane de afișări.
Aceste rezultate reconfirmă poziția constant fermă a digi24.ro pe piața media online din România, devenind principala sursă de informare a cetățenilor români atât în perioadele obișnuite, cât și în momentele de maximă importanță electorală.
digi24.ro continuă să fie lider absolut în peisajul media online, un aspect demonstrat prin recordurile de trafic stabilite în cursul evenimentelor recente de importanță națională.