Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat că primul tren nou produs de polonezii de la Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna (PESA) va sosi în România la sfârșitul primului semestru din 2025. Acesta va fi supus testărilor necesare pentru autorizarea circulației pe căile ferate din țară.
Echipele ARF dedicate proiectelor de rame regionale electrice (RE-R1) și rame interregionale electrice (RE-IR2) se află la fabrica PESA din Bydgoszcz, Polonia, pentru a verifica stadiul producției celor 82 de trenuri contractate în decembrie 2023 și ianuarie 2024. Ștefan Roşeanu, președintele ARF, a declarat că trenurile vor fi distribuite celor șase operatori feroviari printr-o metodologie ce ține cont de cota de piață.
Contractul cu PESA pentru achiziția a 62 de rame electrice regionale (RE-R) a fost semnat pe 30 ianuarie 2023, valoarea proiectului fiind de 3,23 miliarde de lei, fără TVA. Finanțarea provine din Programul Transport 2021-2027, cofinanțată de statul român.
PESA a câștigat și contractul pentru livrarea a 20 de rame electrice interregionale (RE-IR2), împreună cu serviciile de mentenanță pentru 15 ani, destinate serviciilor publice de transport feroviar. Aceste rame urmează să deservească rute specifice după electrificarea liniilor Cluj Napoca – Oradea și Craiova- Calafat.
În paralel, CFR Călători operează deja primul tren Alstom Coradia Stream, parte dintr-un lot de 37 de trenuri electrice interregionale achiziționate de la Alstom, cu o investiție de 2,42 miliarde de lei, fără TVA. Prima garnitură a debutat pe ruta București – Brașov pe 20 noiembrie și a trecut printr-un proces de testare intensivă pentru a obține toate autorizațiile necesare circulației.