România ar putea adera complet la Spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025, conform declarațiilor premierului Marcel Ciolacu la Budapesta, unde au avut loc discuții cu miniștrii de interne din România, Ungaria, Bulgaria și Austria. Decizia finală urmează să fie luată în decembrie, la consiliul JAI.
Marcel Ciolacu a menționat în cadrul evenimentului de la Budapesta: „Mă bucur să fiu astăzi la Budapesta, alături de domnul prim-ministru Orban. Data trecută, când ne-am văzut la București, unii au zâmbit când premierul Orban a citat dintr-un film celebru și a spus că este „începutul unei frumoase prietenii”. Iată că timpul ne-a dat dreptate și astăzi suntem din nou împreună pentru a da un mesaj important cetățenilor noștri”.
În cadrul aceleiași întâlniri, premierul României i-a mulțumit prim-ministrului maghiar Viktor Orban pentru sprijinul constant în privința aderării complete la Schengen și a adresat felicitări președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene pentru atenția acordată acestui subiect.
Marcel Ciolacu a subliniat că aderarea completă a României la Schengen va dinamiza creșterea economică a țării și va avea un impact pozitiv asupra protecției granițelor UE, aspect care va sprijini și Ungaria. Premierul a confirmat că acordul obținut la nivelul miniștrilor de interne din cele patru state reiterază progresul realizat de România și Bulgaria în procesul de aderare.
România și Bulgaria ar putea sa își securizeze intrarea pe deplin în Spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025, conform ministrului de interne ungar, Sandor Pinter. Aceasta urmează să fie validată la reuniunea miniștrilor de interne ai UE din 11 decembrie.
Reacțiile oficialilor europeni nu au întârziat să apară, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, exprimându-și susținerea față de progresele României și Bulgariei în obținerea acestei aderări complete.
Pe parcursul întâlnirii de la Budapesta, miniștrii afacerilor interne din România, Bulgaria, Ungaria și Austria au discutat informal despre data aderării României și Bulgariei la Schengenul terestru, indicând importanța unei decizii apropiate.