Reclamă

Digi24 și Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca organizează astăzi, la ora 20.00, singura dezbatere electorală ce aduce în același studio principalii candidați la funcția de președinte al României. Printre cei invitați să participe se numără Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Mircea Geoană, Elena Lasconi, George Simion, Kelemen Hunor, Ludovic Orban și Cristian Diaconescu.

Dezbaterea, moderată de jurnaliștii Liliana Ruse și Cosmin Prelipceanu, este realizată în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și are loc cu doar șase zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, programat pe 24 noiembrie.

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai, a subliniat rolul important al acestei inițiative, declarând: „Cred că prin acest parteneriat pe care îl încercăm, facem două lucruri importante. Unu, Facem un bine politicienilor, pentru că îi ajutăm să-și exprime ideile și viziunile într-un cadru constructiv și doi, mai important decât unul, facem un bine țării și oamenilor, fiindcă îi ajutăm să înțeleagă în esența lor, dar și cu nuanțele necesare, perspectivele angajate de diverși politicieni.”

Jurnalistul Cosmin Prelipceanu a transmis importanța puterii dezbaterii în contextul internațional actual: „Puterea dezbaterii este de a revela modul în care fiecare dintre prezidențiabil ar acționa în folosul tuturor românilor, într-un context internațional atât de complicat, de a ne arăta cum văd dezvoltarea țării din punct de vedere economic și cum ar apăra-o de provocările momentului. Puterea democrației stă în dezbatere.”

Dezbaterea electorală organizată astăzi oferă o oportunitate unică pentru alegători de a-i cunoaște mai bine pe candidați și de a înțelege viziunile acestora asupra viitorului țării, într-un context informativ și transparent.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro