Reclamă

Un ceas de buzunar din aur de 18 carate, dăruit căpitanului Arthur Rostron, eroul care a salvat 700 de supraviețuitori de pe Titanic, a fost vândut la licitație pentru aproape două milioane de dolari, stabilind un record pentru obiectele memorabile de pe urma naufragiului, a anunțat The Independent.

Ceasul Tiffany & Co a fost oferit căpitanului Rostron de către trei supraviețuitoare ca semn de recunoștință după ce acesta și-a deviat nava RMS Carpathia pentru a salva pasagerii Titanicului, scufundat în 1912 în Atlanticul de Nord. Licitația a fost organizată de Henry Aldridge and Son, iar obiectul a fost adjudecat de un colecționar privat din Statele Unite pentru suma de 1,56 milioane de lire sterline, incluzând taxele și comisioanele.

Ceasul i-a fost dăruit lui Rostron de văduva lui John Jacob Astor, cel mai bogat om care a pierit în catastrofa Titanic, și de văduvele altor doi oameni de afaceri care s-au scufundat odată cu nava. Înainte de această licitație, un alt ceas de buzunar al lui Astor deținea recordul pentru cel mai mare preț plătit pentru o amintire de pe Titanic, fiind vândut pentru 1,5 milioane de dolari de aceeași casă în aprilie.

Andrew Aldridge, licitatorul principal, a afirmat că aceste două recorduri recente demonstrează fascinația continuă pentru povestea Titanicului și valoarea crescândă a obiectelor legate de ea. „Fiecare bărbat, femeie și copil a avut o poveste de spus, iar aceste povești sunt spuse peste un secol mai târziu prin memorabilia”, a explicat acesta.

Căpitanul Rostron a fost apreciat drept erou pentru acțiunile sale rapide din noaptea scufundării Titanicului. În timp ce Carpathia naviga de la New York spre Marea Mediterană, un apel de ajutor al Titanicului din dimineața zilei de 15 aprilie 1912 a fost receptionat, iar Rostron a îndreptat nava spre locul dezastrului, navigând cu viteză printre aisberguri.

Nava Carpathia a ajuns la locul tragediei după scufundarea navei Titanic, însă echipajul său a reușit să salveze peste 700 de persoane din 20 de bărci de salvare, ducându-i în siguranță la New York. Rostron a fost onorat cu Medalia de Aur a Congresului SUA de președintele William Howard Taft și ulterior a fost înnobilat de regele George al V-lea.

Ceasul a fost oferit lui Rostron de către Madeleine Astor în semn de recunoștință, fiind inscripționat „cu recunoștința și aprecierea sinceră a trei supraviețuitori”, alături de numele doamnei John B. Thayer și al doamnei George D. Widener. „A fost prezentată în semn de recunoștință pentru curajul lui Rostron, fără de care acei 700 de oameni nu ar fi supraviețuit”, a subliniat Andrew Aldridge.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro