Coronavirusul a creat o întreagă isterie la nivel mondial. Întreaga economie pare să fie la pământ din cauza virusului care a dus la suspendarea multor activități, dar și o parte din granițe.
Specialiștii în economie au totuși vești bune pentru România. Aceștia susțin că starea economică nu va fi chiar atât de gravă pe cum se preconizează. O analiză a Ziarului Financiar arată că structura economiei românească este de așa natură că nu va fi afectată foarte grav.
Multe companii au suspendat activtatea pe perioada stării de urgențe și au trimis oamenii acasă. Acest lucru pare să fie foarte grav și cu mari urmări, însă efectele ar putea fi foarte mici, susțin unii specialiști. Sorin Pâslaru, redactorul șef al publicației Financiarul susține că, chiar dacă anumite sectoare îşi reduc drastic activitatea, faptul că presupuneau un consum intermediar foarte mare, în primul rând din import, devine acum un avantaj.
Ca și exemplu, Sorin Pâslaru folosește sectorul Informații și Comunicate cu sectorul Auto. În luna martie a acestui an, extrase din Anuarul Statistic arată că în 2017 valoarea adăugată brută din sectorul Informaţii şi Comunicaţii a fost de 47 mld. lei, la o producţie de 80 mld. lei, ceea ce înseamnă o pondere de 59%. Dacă ne îndreptăm privirea la sectorul Industriei mijloacelor de transport, valoarea adăugată brută a fost de doar 26 de miliarde, deși producţia a fost în acelaşi an de 91 miliarde. Dacă facem o comparație între cele două, observăm că sectorul Industriei mijloacelor de trasport este la jumătate faţă de sectorul informaţii şi comunicaţii. Aceste lucruri se întâmplă deoarece ponderea valorii adăugate brute în industria auto este doar de 29%.
Valoarea adăugată este reprezentată de diferenţa dintre producţie şi consum intermediar. Cu cât consumul intermediar este mai mare, cu atât valoarea adăugată rămasă este mai redusă. Valoarea adăugată reprezintă de fapt salariile şi profiturile, cam tot ceea ce o companie adaugă la materia primă şi consumabile (consum intermediar) pentru realizarea produsului finit. Dacă valoarea adăugată are pondere redusă, partea de consum intermediar este foarte mare.
Salvarea econimiei
În condițiile în care se află România, orice factor economic care ar putea amortiza căderea este demn de luat în calcul.
Conform ultimelor date din 2017, cei mai mari cinci „furnizori“ de valoare adăugată brută sunt: Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, Tranzacţiile imobiliare, Transport şi depozitare, Informaţii şi Comunicaţii, Activităţi profesionale ştiinţifice şi tehnice. Toate aceste sectoare au o pondere de 40% în totalul valorii adăugate brute pe economie.
Această valoarea adăugată brută este de fapt PIB-ul despre care toată lumea vorbeşte şi pe care toţi se bazează ca venituri la buget şi salarii. Faptul că sunt două sectoare, Informaţii şi Comunicaţii şi Activităţi profesionale ştiinţifice şi tehnice, prezente în topul celor mai mari cinci sectoare din punctul de vedere al valorii adăugate brute este uriaş pentru România.
Este de așteptat ca aceste sectoare să nu dacă foarte mult. Este sigur că ele nu vor fi atât de jos ca industria auto sau cea de hoteluri şi restaurante. Informațiile și comunicațiile nu vor scădea în această perioadă, celebrii IT-işti lucrând de acasă în această perioadă grea. În acest sector VAB este mare pentru că acest consum intermediar este mic: chirii pentru clădirile de birouri, computere, energie şi eventual licenţe de la parteneri externi.
Deși pare de neclintit și acest domeniu va fi puțin afectat. Spre exemplu, dacă firma de IT lucra pentru un producător auto sau pentru un lanț hotelier, automat veniturile vor dispărea odată cu activitatea producătorului.
Există numeroase alte zone unde cererea de servicii informatice şi servicii IT este în creștere, mai ales acum când “gulerele albe“ de pe tot globul lucrează de acasă.
Sectoare care pot salva România de criza economică
Sorin Pâslaru a adus în discuție și un interviu realizat de Ziarul Financiar cu firma de IT Softbinator Technologies, care are 60 de angajaţi. Pe perioada crizei provocate de coronavirus ei caută încă 40 de oameni pentru că au mai multe comenzi în această perioadă, mai ales din S.U.A. şi Europa Occidentală.
Un al doilea punct forte pentru România sunt sectoarele care se află în Industria alimentară şi Agricultura. Acestea, la rândul lor, au o valoare adăugată cu o pondere de 42% şi respectiv 48% din totalul producţiei. În momentele acestea grele, zonele alimentare și agricole nu ar putea sub nicio formă să scadă. Acum se poate miza pe o creștere provenită din export. Producţia suplimentară din aceste două sectoare ar putea suplini din căderea altor industrii nevoite să reducă foarte mult activitățile.
Ponderea VAB este mai mare în industria alimentară şi în agricultură pentru că se folosesc materii prime locale. România exportă astăzi cereale şi animale vii, în schimb importă produse alimentare procesate, balanţa externă a sectorului fiind pe minus.
Subdezvoltarea în care se află România cu privire la capitolul Hoteluri şi restaurante este un noroc în această perioadă. Valoarea adăugată brută care dispare ca urmare a închiderii acestui sector nu este atât de mare. În anul 2017, VAB era de circa 17 mld. lei faţă de 41 mld. lei în industria alimentară şi băuturi. În condiţii normale, acest sector este crucial pentru creşterea VAB, pentru că ponderea VAB în producţie este de 50%.
Sectorul Activităţile de spectacole culturale şi recreative, are un VAB cu o pondere şi mai mare în producţie, de 64%, dar iarăşi România încă nu a apucat să fie o putere în zona de spectacole şi întâlniri sportive de mare amploare astfel încât pierderea în valoarea absolută nu este atât de mare.
În zona industrială, fabricarea mobilei are cea mai mare pondere a VAB-ului în producţia totală. Readucerea la viaţă a acestui sector, pentru care se pot imagina inclusiv ajutoare de stat, ar fi de bun augur pentru producţia locală.