Cântăreața Lorde este a fost nevoită să renunțe la munca pentru noul său album din cauza unui eveniment tagic din viața sa. Deși noul său album trebuia să fie lansat la începutul anului 2020, artista și-a anunțat fanii cu tristețe că acest lucru nu va mai fii posibil.
Într-o postare online, Lorde a oferit admiratorilor săi scuze și explicații pentru amânarea lansării albumului. Din câte se pare, cățelul cântăreței, Pearl, a încetat din viață, iar ea nu și-a revenit încă după această pierdere.
Ea a declarat: „Mi-am pierdut băiatul și am nevoie de puțin timp ca să reușesc să văd din nou binele, să reușesc să termin acest album pentru voi.”.
Vedeta în vârstă de 22 de ani, de origine din Noua Zeelandă, s-a retras în țara ei natală tocmai pentru că și-a dorit să se concentreze pe muzică și pe noile sale melodii. Pierderea prietenul său blănos a afectat-o atât de tare, încât pentru moment ea simte nevoia să ia o pauză de la acest proiect. Pearl era cel care stătea sub pianul său atunci când compunea, iar acum experiența nu va mai fi niciodată la fel.
Lorde a vorbit în postare și despre absența ei din ultima perioadă din mediul online. Fata a declarat că deși își iubește fanii foarte mult, preferă să facă publice doar evenimente și lucruri importante, fără să-și încarce urmăritorii cu lucruri mărunte.