Reclamă

Un deținut în vârstă de 20 de ani, aflat sub cercetare pentru tentativă de omor, și-a luat viața în camera de detenție, a informat conducerea Penitenciarului Miercurea-Ciuc, într-un comunicat de presă emis luni. Incidentul s-a petrecut pe data de 2 noiembrie 2024.

Purtătorul de cuvânt al penitenciarului a declarat: „Conducerea Penitenciarului Miercurea-Ciuc face cunoscut opiniei publice faptul că în data de 02.11.2024, un deţinut în vârstă de 20 ani aflat în custodia unităţii, s-a sinucis prin spânzurare, fără a fi cunoscut cu intenţii de suicid și fără ca acesta să fi afirmat, anterior, intenţiile sale. Motivul pentru care deţinutul a recurs la gestul extrem este necunoscut.”

Evenimentul tragic a fost descoperit de agentul supraveghetor în camera unde tânărul era cazat individual. Imediat după descoperire, a fost apelat Serviciul Unic de Urgență 112. Deși personalul medical a aplicat manevre de resuscitare timp de aproximativ 40 de minute, acestea nu au avut rezultat, decesul fiind declarat oficial la ora 17:30.

În comunicat se adaugă că deținutul, originar din județul Harghita, a fost arestat preventiv începând din data de 5 septembrie pe baza unui mandat emis de Tribunalul Harghita, fiind acuzat de tentativă de omor. El nu avea antecedente penale și a fost internat în penitenciar în urma deciziei din 30 octombrie.

„Pe această cale, conducerea instituției face cunoscut faptul că, în urma incidentului produs, s-au demarat cercetările specifice în vederea stabilirii circumstanțelor și a cauzelor producerii evenimentului”, se menționează în comunicatul emis de Penitenciarul Miercurea-Ciuc.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro