Bilanțul victimelor în urma erupției vulcanului Lewotobi Laki-laki din estul Indoneziei a crescut la cel puțin 10 persoane decedate, după ce vulcanul a erupt duminică seara. Autoritățile au evacuat șapte sate de pe insula Flores, ca urmare a coloanelor de lavă formate, informează News.ro.
Potrivit Hadi Wijaya, purtător de cuvânt al Centrului de Vulcanologie și Mitigare a Riscurilor Geologice (PVMBG), vulcanul a început să expulzeze lavă roșu aprins, cenușă vulcanică și roci incandescente în jurul orei locale 23:57. Evenimentul a fost catalogat ca fiind de gradul IV, cel mai ridicat nivel de alertă.
Hadi a declarat că „lava și rocile au lovit așezările situate la aproximativ patru kilometri de crater, arzând și distrugând locuințele oamenilor”. Erupția a cauzat, de asemenea, o pană de curent și precipitații cu fulgere mari, provocând panică printre locuitori.
Heronimus Lamawuran, un oficial local din zona de est a Flores, a informat că până luni dimineața cel puțin zece persoane au murit, iar șapte sate au fost afectate: „Am început să evacuăm locuitorii din această dimineaţă în alte sate situate la aproximativ 20 km de crater”, a adăugat el.
Indonezia se află pe „Inelul de Foc al Pacificului”, o regiune cu activitate seismică intensă din cauza coliziuni mai multor plăci tectonice. Erupția vulcanului Lewotobi Laki-laki face parte dintr-un șir de astfel de evenimente în zonă, după ce în mai, Muntele Ibu de pe insula Halmahera și vulcanul Ruang din nordul Sulawesi au erupt, provocând evacuarea a mii de persoane.