Inundațiile și viiturile devastatoare din sud-estul Spaniei, care au produs aproape 100 de morți, au aruncat o umbră grea asupra capacității autorităților de a gestiona crizele de urgență. Critici aspre au fost aduse administrației locale pentru lentitudinea cu care au transmis avertismentele către populație.
În provinciile grav afectate, precum Valencia, Albacete și Cuenca, locuitorii au subliniat că alertele au sosit tardiv, iar mulți au fost surpinși de calamități. Barbara Jiménez, chelneriță, a relatat pentru Televiziunea Spaniolă că de-abia la ora 20:00 au primit alerta pe telefoane pentru a se feri de pericol, când deja era prea târziu pentru majoritatea oamenilor.
José Manuel, angajat al unei companii din zona Ribarroja, a fost surprins la serviciu, descriind cum „apele au transformat zona industrială într-un râu imens ce căra mașini și containere.” În total, alerta a fost emisă cu patru ore după ce Agenția Meteorologică de Stat (AEMET) ridicase un semnal de avertizare de grad roșu.
Tragedia a fost amplificată de povestea lui Antonio Tarazona, care și-a pierdut soția și copilul. După o luptă disperată cu furia apelor, Tarazona nu a reușit să-și salveze familia din mașina târâtă de viitură.
Primarul din L’Alcúdia, Andreu Salom, a declarat presei că s-a simțit abandonat fără avertismente eficace. Critici au fost aduse și administrației regionale pentru eliminarea Unității Valenciane de Urgență. Jorge Olcina, climatolog, a menționat că deși AEMET a avertizat asupra depresiunii de altitudine ridicată care a declanșat dezastrul, comunicarea inadecvată a făcut ca avertismentele să nu ajungă la timp la cei afectați.
Climatologii subliniază că, din cauza modificărilor climatice, astfel de fenomene meteorologice extreme devin din ce în ce mai frecvente și severe. Spania, care primește fonduri europene pentru adaptarea la schimbările climatice, are acum sarcina de a îmbunătăți sistemele de avertizare și prevenire a dezastrelor, mai ales în zonele vulnerabile cum este Comunitatea Valenciană.
Aceste evenimente tragice trasează nevoia urgentă de a dezvolta o cultură a prevenirii și gestionării riscurilor, pentru a evita repetarea unor astfel de tragedii, cu accent pe formarea populației și modernizarea infrastructurii.