Oimeakon, situat în nord-estul Siberiei, este recunoscut drept satul cu cele mai scăzute temperaturi de pe glob, întrecând chiar și Groenlanda în anumite momente. Aflat în Iacutia, pe malul stâng al râului Indigirka, această așezare face față unor condiții extreme de viață, având un număr impresionant de aproximativ 2.000 de locuitori. Aceștia, majoritar din populațiile Evenki, au fost la origini nomazi care se ocupau cu păstoritul renilor, însă au fost forțați de sovietici în anii ’30 să se stabilească permanent, formând astfel actualul sat.
Istoria localității este marcată și de prezența lagărelor de muncă ale gulagului, care au fost ridicate la vărsarea râului Indigirka. După eliberare, mulți dintre foștii deținuți au rămas în regiune, contribuind la dezvoltarea culturală locală printr-un muzeu dedicat scriitorilor și artiștilor exilați, prezent într-una dintre școlile satului.
Viața în Oimeakon este deosebit de dură, locuitorii adaptându-se la pământul înghețat pe tot parcursul anului. Mulți dintre ei se ocupă cu creșterea animalelor și activități de vânătoare sau tăiatul lemnelor. În timpul regimului stalinist, prizonierii din lagăre erau puși la muncă pe drumul Kolîma, numit sugestiv „drumul oaselor”, din cauza numărului mare de victime, estimat între 250.000 și 1 milion de persoane, care au murit construindu-l.
Clima extremă afectează și viața cotidiană, șoferii fiind nevoiți să mențină motoarele mașinilor pornite pentru a evita înghețarea acestora. Având benzinăria cea mai apropiată la 40 de kilometri, lângă Tomtor, menținerea vehiculelor funcționale devine o prioritate crucială. Temperaturile in Oimeakon sunt de notorietate, cu recorduri care coboară până la -67,7 grade Celsius, ceea ce pune provocări uriașe în fața locuitorilor.
În concluzie, Oimeakon este un exemplu elocvent de supraviețuire în fața unor condiții naturale aparent imposibile, dovedind adaptabilitatea extremă a comunității sale reziliente.