Reclamă

Comisia mixtă de apel a Ligii Profesioniste de Fotbal din Franța a cerut clubului PSG să achite 55 de milioane de euro, sumă care include salarii neplătite și bonusuri revendicate de Kylian Mbappe. Însă clubul parizian refuză să efectueze plata, conform unei surse apropiate cazului citate de AFP.

Conflictul dintre cele două părți continuă, în condițiile în care jucătorul Kylian Mbappe respinge posibilitatea unei medieri, iar PSG declară că nu va efectua plata până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

AFP, citat de Agerpres, notează că Liga Profesionistă de Fotbal din Franța nu dispune de autoritatea necesară pentru a forța echipa PSG să se conformeze deciziei. În aceste condiții, Mbappe trebuie să decidă ce acțiuni va întreprinde pentru a rezolva acest litigiu. El ar putea să apeleze fie la Federația Franceză de Fotbal, fie în fața unui tribunal administrativ.

Pe de altă parte, PSG consideră că numai o decizie finală a unui tribunal al muncii ar avea valabilitate juridică și putere executorie, necesare pentru aplicarea sentinței.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro