Reclamă

Patru persoane, trei bărbați și o femeie cu vârste între 29 și 72 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Biroul Teritorial Giurgiu pentru trafic de droguri de mare risc și introducerea în țară de droguri de mare risc, anunță autoritățile. Conform informațiilor disponibile, unul dintre suspecți, în vârstă de 35 de ani, a adus în România aproximativ 2,3 kilograme de cocaină din Spania, ascunse în două perne dintr-un colet cu produse alimentare.

Transportul ilegal a fost efectuat prin intermediul unei companii de curierat, iar pachetul a fost livrat cu sprijinul celorlalți inculpați, cât și al unui suspect aflat în prezent în afara țării. Drogurile erau destinate vânzării în județul Giurgiu și municipiul București.

În cursul anchetei, autoritățile au executat 11 mandate de percheziție, reușind confiscarea întregii cantități de cocaină și alte mijloace de probă. Procurorii au sesizat Tribunalul Giurgiu pentru arestarea preventivă a inculpaților pentru o durată de 30 de zile.

Ancheta a fost realizată în colaborare cu poliția Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu și a avut suportul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro