Cinci activiști ai organizației Animal Rebellion au fost condamnați pentru turnarea de colorant roșu în faimoasa fântână din fața Palatului Buckingham. Unul dintre membrii grupului, Christopher Bennett, deja în detenție pentru o infracțiune anterioară, a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu executare, în timp ce ceilalți patru activiști, Louis McKechnie, Riley Ings, Claire Smith și Rachel Steele, au primit pedepse de 18 luni cu suspendare.
Incidentul, care a avut loc în august 2021, a provocat pagube estimate la peste 7.000 de lire sterline (aproximativ 8.500 de euro) Memorialului dedicat reginei Victoria. Scopul acțiunii, potrivit activiștilor, a fost de a crea „impresia de sânge”, turnând colorant roșu în apă și mânjind pereții de marmură, un gest care a necesitat curățarea monumentului timp de mai mult de două zile.
În timpul procesului desfășurat la Southwark Crown Court, cei cinci au pledat nevinovați. Unul dintre avocații lor a argumentat că aceștia erau foarte tineri la momentul comiterii infracțiunii și au avut un nivel redus de planificare. Totuși, judecătorul a subliniat că activiștii erau preocupați mai degrabă de promovarea cauzei lor decât de consecințele acțiunilor lor, acuzându-i de „multă aroganță”.
Animal Rebellion se definește ca o organizație care militează pentru un sistem alimentar vegetarian și își promovează ideile prin acte non-violente de nesupunere civilă. Potrivit AFP, organizația a fost implicată în numeroase acțiuni similare în trecut.