Reclamă

Naționala României a obținut nouă puncte din tot atâtea posibile și se află în fruntea Grupei C2 a Ligii Națiunilor la fotbal, după victoria de sâmbătă seara împotriva Ciprului. Pe locul secund se află Kosovo, cu șase puncte, Cipru e pe locul trei, cu trei puncte, iar Lituania pe ultima poziție, fără niciun punct.

România este singura echipă din Liga C cu nouă puncte acumulate după trei runde, iar cu golaverajul de 9-1 le depășește într-un clasament general ipotetic pe Grecia (9 puncte în Liga B, golaveraj 7-1) și pe Portugalia (9 puncte în Liga A, golaveraj 7-3).

Selecționata Kosovo a încheiat seara cu o victorie în fața Lituaniei. Cu șase puncte, Kosovo este pe locul doi în grupă, după Naționala României, care are nouă puncte. Kosovarii s-au impus prin golurile marcate de Edon Zhegrova (20) și Ermal Krasniqi (65), fost jucător la CFR Cluj și Rapid.

România își va continua parcursul în competiție marți, pe 15 octombrie, când va înfrunta echipa Lituaniei.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro