Reclamă

Un bărbat din județul Brașov a fost arestat preventiv după ce și-a omorât în bătaie șeful, care a refuzat să-i aprobe un schimb de tură sau o zi liberă, conform informațiilor furnizate de News.ro. Tragicul eveniment s-a produs în orașul Zărnești.

Potrivit Poliției Brașov, „cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale Brașov, care, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au efectuat verificări și cercetări în cauză, fiind identificat un bărbat, de 47 de ani, bănuit că, în urma unui conflict, ar fi agresat victima, aplicându-i mai multe lovituri, folosindu-se de un obiect contondent, care ar fi condus la decesul bărbatului”.

Procurorul Adrian Radu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a declarat că victima și agresorul erau colegi de serviciu. Victima era șeful de tură al agresorului, iar acesta din urmă lucra ca paznic la o firmă din Râșnov. Incidentul a avut loc pe 28 septembrie, când agresorul a mers la domiciliul victimei pentru a solicita schimbul de tură, cerere care a fost respinsă.

Conform declarațiilor, „atunci agresorul l-ar fi lovit cu pumnii și picioarele și e posibil și cu o bâtă, în zona abdomen, coaste, torace. Victima a sesizat agresiunea la Poliția Zărnești abia în data de 30 septembrie, când a mers și la Spitalul Județean pentru a obține un certificat medico-legal, împrejurare în care ar fi fost supus și unui CT cu substanță de contrast, dar nu s-ar fi observat leziuni interne”.

Ulterior, în noaptea de 3 spre 4 octombrie, victima s-a simțit rău, iar soția sa a chemat ambulanța. Din păcate, bărbatul a decedat la spital pe 4 octombrie. Inițial, ancheta a fost sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, dar a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Încadrarea juridică a faptei a fost modificată din ucidere din culpă în lovituri cauzatoare de moarte, conform raportului medico-legal care a stabilit că decesul a fost cauzat de o leziune fină pe aortă, nediagnosticată inițial prin CT, demonstrând existența unei legături directe între agresiune și deces. Agresorul a fost reținut și ulterior arestat.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro