Fostul președinte american, Barack Obama, s-a exprimat ferm cu privire la reticența bărbaților de culoare de a o susține pe Kamala Harris în campania sa pentru Casa Albă. Într-o oprire neanunțată la un birou de campanie din Pittsburgh, acesta i-a încurajat să o sprijine pe Harris, subliniind importanța unității și implicării active în alegeri.
Obama a făcut aceste declarații cu puțin timp înainte de primul său miting de campanie în favoarea lui Kamala Harris. „Și vă gândiți să stați deoparte?” a afirmat fostul președinte, criticând lipsa de susținere din partea unei categorii demografice esențiale. „Și veniți cu tot felul de motive și scuze, am o problemă cu asta”, a continuat el. „Pentru că o parte din asta mă face să cred – și mă adresez direct bărbaților – o parte din asta mă face să cred că, ei bine, pur și simplu nu procesați ideea de a avea o femeie ca președinte”.
Săptămâna trecută, cotidianul The Washington Post a relatat că Barack Obama își va intensifica implicarea în campania pentru vicepreședinta Kamala Harris, înaintea alegerilor programate pentru 5 noiembrie în Statele Unite. Obama a făcut deja apel la susținerea lui Harris cu ocazia Convenției Naționale Democrate din august, desfășurată la Chicago. „America este pregătită pentru un nou capitol. America este pregătită pentru o poveste mai bună. Suntem pregătiți pentru președinta Kamala Harris”, a declarat el atunci.
Kamala Harris, candidata democrată la Președinție, se confruntă cu o competiție acerbă din partea republicanului Donald Trump, iar sondajele de opinie preelectorale indică o cursă strânsă pentru cel mai înalt post din SUA.