Simona Maya Teodoroiu, deputat PSD și fost judecător al Curții Constituționale, a murit la vârsta de 55 de ani, a anunțat marți seară Partidul Social Democrat. Teodoroiu a avut o carieră remarcată și apreciată, exercitând rolul de judecător al Curții Constituționale între februarie 2015 și iunie 2019, precum și cel de agent guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din septembrie 2019 până în ianuarie 2020.
Virgiliu Nanu, președintele PSD Prahova, a exprimat regretul profund față de trecerea în neființă a colegei sale: „Cu profund regret am aflat de trecerea în nefiinţă a colegei noastre, Simona-Maya Teodoroiu. Maya a fost o persoană deosebită, apreciată de toţi cei care au avut ocazia să o cunoască şi să lucreze alături de ea. Familiei îndurerate, vă transmit sincere condoleanţe şi vă doresc putere în aceaste momente dificile. Suntem alături de voi cu sufletul şi vă împărtăşim durerea. Dumnezeu să o odihnească în pace!”
La fel de afectată s-a arătat și Laura Moagher, senator de Prahova, care a adus un omagiu: „Cu profundă tristeţe şi durere, ne luăm rămas bun de la o colegă deosebită – Simona-Maya Teodoroiu -, care a fost nu doar un exemplu de profesionalism, dar şi un om cald, empatic şi mereu dedicat celor din jur. Trecerea sa în nefiinţă lasă un gol imens în sufletele noastre, dar amintirea ei va rămâne vie prin tot ce a realizat şi prin bunătatea de care a dat dovadă.”
Născută pe 9 iulie 1969, Simona Maya Teodoroiu a fost de profesie jurist, lăsând în urmă un palmares impresionant în domeniul juridic și politic. Aceasta a fost cunoscută pentru devotamentul față de profesia sa și pentru empatia arătată celor din jur. Tristețea este resimțită profund în rândurile colegilor săi și ale celor care au avut oportunitatea să colaboreze cu ea de-a lungul carierei sale.