Cissy Houston, renumită cântăreață de muzică gospel și mama celebrei Whitney Houston, a încetat din viață la vârsta de 91 de ani în dimineața zilei de luni, a anunțat familia sa într-o declarație citată de BBC.
Potrivit norei sale, Pat Houston, câștigătoarea a două premii Grammy a murit în locuința sa din New Jersey, primind îngrijiri paliative pentru boala Alzheimer. „Inimile noastre sunt pline de durere și tristețe. Am pierdut-o pe matriarha familiei noastre, o figură puternică și impunătoare. Prin cariera sa de peste șapte decenii în muzică și divertisment, va rămâne mereu prezentă în inimile noastre. Familia se simte binecuvântată și recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că i-a permis să petreacă atât de mulți ani alături de noi. Să se odihnească în pace, alături de fiica sa Whitney, nepoata sa Bobbi Kristina și alți membri dragi ai familiei”, a declarat Pat Houston, conform sursei citate.
Născută în New Jersey în 1933, Cissy Houston a fost cea mai mică dintr-o familie cu opt copii. Cu un debut muzical de tânără, a format un grup de gospel alături de frații săi. În anii 1960, Cissy a format formația Sweet Inspirations, care a cântat alături de mari artiști precum Otis Redding, Dusty Springfield și Dionne Warwick, participând și în hitul „Brown Eyed Girl” al lui Van Morrison.
Ulterior, Houston a urmărit o carieră solo remarcabilă, colaborând cu artiști de renume ca Chaka Khan, Jimi Hendrix, Beyonce, Paul Simon și fiica sa, Whitney Houston. Talentul și influența sa i-au adus un premiu Grammy pentru albumul tradițional de gospel soul „Face to Face” în 1997 și un alt Grammy anul următor pentru „He Leadeth Me”.
Pe lângă cariera sa impresionantă în muzică, Cissy Houston a scris trei cărți, dintre care una este un omagiu adus fiicei sale, intitulată „Remembering Whitney: A Mother’s Story of Life, Loss and The Night The Music Stopped”.