Eurodeputata Diana Șoșoacă a declarat în Parlamentul European că decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a-i respinge candidatura la alegerile prezidențiale este abuzivă. În procedura discursurilor de un minut, Șoșoacă a susținut că „în România statul de drept este încălcat”, aducându-și nemulțumirile în atenția colegilor eurodeputați.
„Vreau să vă aduc la cunoștință un caz extrem de grav care se întâmplă de trei zile în România. Sunt președinta partidului SOS România și conform sondajelor reale dețineam primul loc pentru președinția României care va avea loc pe 24 noiembrie”, a declarat Diana Șoșoacă în fața participanților rămași în plenul PE, în jurul orei 24:00, ora României.
Șoșoacă a afirmat că decizia CCR nu s-a bazat pe motive de constituționalitate, menționând că toate criteriile erau îndeplinite. Ea a acuzat că anularea canditaturii sale este legată de atitudinile sale împotriva „vaccinării obligatorii” și a „botniței din pandemie”. În plus, a menționat că a fost amendată de un polițist pentru că a depășit viteza, contestând acest lucru.
De asemenea, ea a susținut că nu a avut ocazia să se apere, fiind „judecată pe articole din ziar”, fără a fi citată sau judecată într-un proces adecvat. În discursul său, Șoșoacă a subliniat protecția imunității parlamentare, invocând articolul 72 din Constituția României și articolele 9 și 10 din CEDO.
Microfonul său a fost tăiat de președintele de ședință pentru depășirea limitei de timp, în timp ce ea solicita colegilor eurodeputați să ia act de situația din România.
Luni seară, CCR a făcut publică decizia de respingere a candidaturii Dianei Iovanovici-Șoșoacă, invocând neconcordanțe cu valorile democrației, statul de drept și respectarea Constituției, în contextul apartenenței României la UE și NATO.