Compania aeriană Emirates a anunțat interzicerea pagerele și stațiile walkie-talkie la bordul avioanelor sale, după atacuri care au implicat astfel de dispozitive purtate de membri ai Hezbollah. „Pasagerii care iau zboruri către, dinspre sau via Dubai nu au voie să transporte pagere și walkie talkie nici în bagajele de cală, nici în bagajele de mână”, se arată într-un comunicat postat de Emirates pe site-ul său.
Reprezentanții companiei avertizează că „astfel de articole găsite în bagajul de mână sau în bagajele de cală ale pasagerilor vor fi confiscate de poliția din Dubai”. Decizia vine în urma unor incidente din Liban, unde mii de pagere și stații walkie-talkie au explodat simultan, acțiuni pentru care oficialii libanezi au acuzat Israelul.
Exploziile au avut repercusiuni grave, ducând la moartea a cel puțin 37 de persoane, inclusiv copii, și rănirea a aproape 3.000 de oameni, conform autorităților libaneze. O sursă de securitate din Liban a declarat pentru CNN că materialele explozive au fost ascunse în bateriile cu litiu ale pagerelor, de o manieră sofisticată, ceea ce le-a făcut dificil de detectat.
În contextul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, cursele aeriene au fost profund afectate. Emirates, recunoscută drept cea mai mare companie aeriană din regiune, a menționat că zborurile din și către Beirut, capitala Libanului, vor rămâne anulate până la 15 octombrie inclusiv, până la noi ordine. Totodată, se va relua traficul aerian către și dinspre capitala Iordaniei, Amman, începând de duminică, în schimb zborurile către și dinspre Irak și Iran vor rămâne suspendate până luni inclusiv.
În același timp, câteva alte companii aeriene au luat măsuri similare, anulând zborurile către Beirut și alte destinații importante din regiune afectată de tensiuni.