China și Coreea de Nord și-au exprimat intenția de a consolida relațiile de prietenie și cooperare, au declarat duminică liderii celor două țări cu ocazia aniversării a 75 de ani de relații diplomatice. Informațiile au fost oferite de agențiile de știri oficiale și preluate de AFP și Reuters.
Președintele chinez, Xi Jinping, citat de agenția Xinhua, a declarat: „China este pregătită să colaboreze cu Coreea de Nord (…) pentru a consolida comunicarea și coordonarea strategică, pentru a aprofunda relațiile de prietenie și de cooperare”. Xi a subliniat colaborarea strânsă dintre Beijing și Phenian în promovarea păcii și stabilității regionale, precum și în susținerea echității și dreptății internaționale.
La rândul său, liderul nord-coreean Kim Jong Un a menționat că „Phenianul va depune eforturi constante pentru consolidarea și dezvoltarea relațiilor de prietenie și de cooperare între Coreea de Nord și China”, după cum a transmis agenția KCNA.
Cei doi lideri au făcut schimb de mesaje de felicitare pentru a marca această ocazie semnificativă în istoria relațiilor diplomatice dintre statele lor. China și Coreea de Nord sunt aliați socialiști tradiționali, iar sprijinul Beijingului pentru Phenianul izolat diplomatic a fost deja un aspect binecunoscut.
Analiști sugerează că regimul nord-coreean depinde în mare măsură de sprijinul economic al companiilor și băncile chineze pentru a ocoli sancțiunile internaționale. De asemenea, Coreea de Nord și-a îmbunătățit relațiile cu Rusia după ofensiva acesteia în Ucraina din februarie 2022.
Cu puțin timp înainte, la sfârșitul lunii iunie, liderul rus Vladimir Putin a fost primit la Phenian de Kim Jong Un, ocazie cu care s-a semnat un acord de apărare reciprocă între cele două state.